Un divorț sau o despărțire… nu sunt doar cuvinte. Sunt bătăi de inimă frânte, planuri abandonate, promisiuni rupte și, mai presus de toate, o furtună de gânduri care nu se opresc niciodată. În mintea unei femei care trece printr-un astfel de moment, există o luptă constantă între amintiri și realitatea prezentă.

1. „Ce am greșit?”
   Întrebarea asta mă urmărește necontenit. Când a început totul să se destrame? Ce am făcut greșit? Oare am spus ceva, am făcut ceva, sau poate nu am făcut destul? Îmi răscolesc amintirile în căutarea unui răspuns, dar tot ce găsesc sunt momente de confuzie, de dor și de vinovăție. Oare am cerut prea mult sau prea puțin?

2. „Cum de nu am văzut semnele?”
   Reflectez la toate acele mici detalii pe care le-am ignorat, la schimbările subtile în tonul vocii, în gesturi, în priviri. Semnele erau acolo, dar am refuzat să le văd, să le accept. Poate că am fost prea ocupată să visez la ceea ce am crezut că avem, decât să văd realitatea. Oare am fost oarbă sau doar prea optimistă?

3. „Cine sunt eu fără noi?”
   Despărțirea mă forțează să mă redescopăr, să îmi dau seama cine sunt eu, de fapt, fără el. Îmi dau seama că mi-am definit identitatea prin relația noastră și că acum, fără noi, mă simt pierdută. Cine sunt eu fără „noi”? Încerc să îmi găsesc drumul într-o lume care brusc pare străină.

4. „Cum o să fie viața de acum înainte?”
   Viitorul îmi apare acum ca un gol imens, un abis care mă înghite de fiecare dată când mă gândesc la el. Planurile pe care le făcusem împreună s-au spulberat. Trebuie să învăț să visez din nou, să îmi construiesc alte planuri. Dar nu știu de unde să încep și mă tem de singurătate, de incertitudine.

5. „Merit să fiu iubită?”
   Am ajuns să mă îndoiesc de mine, să mă întreb dacă merit cu adevărat să fiu iubită. Îmi pun sub semnul întrebării valoarea, frumusețea, capacitatea de a iubi și de a fi iubită. Am dat tot ce am avut, și totuși nu a fost suficient. Mă simt epuizată, dar în același timp încep să realizez că iubirea adevărată trebuie să vină în primul rând de la mine.

6. „Oare o să fiu vreodată fericită?”
   Fericirea pare acum un concept îndepărtat, aproape imposibil de atins. În fiecare zi mă trezesc și îmi spun că o să fie mai bine, că o să treacă. Însă o parte din mine se întreabă dacă o să mai simt vreodată acea fericire pură și simplă, acea bucurie de a trăi fără o povară în suflet.

7. „Vreau să îmi dau voie să renasc.”
   Poate că este doar începutul unui nou capitol. Încet, încet, vreau să învăț să mă iert, să mă iubesc din nou, să îmi dau voie să renasc. Da, am căzut, dar poate că acum este momentul să mă ridic mai puternică, mai conștientă de cine sunt și de ce am nevoie cu adevărat.

Într-un final, îmi dau seama că despărțirea este, de fapt, o oportunitate de a mă regăsi pe mine însămi. Deși mă tem, știu că undeva, printre lacrimi și amintiri, există o forță care mă va ajuta să mă reconstruiesc, să mă reinventez și să găsesc din nou drumul către fericire.

Aceste gânduri sunt doar o parte din haosul interior pe care îl trăiește o femeie în momente de schimbare profundă, dar ele pot fi începutul unei călătorii spre vindecare și renaștere.
Pentru a lucra împreună LIVE- te aștept și la webinarul pe care ti l-am pregatit.